miercuri, 25 noiembrie 2009

„Super-marketul Lui Dumnezeu”


Thirsty Bee!, originally uploaded by Melissa_A.

Înainte cu mult timp mergeam cu autobuzul vieţii. Şi într-o zi am văzut o plăcuţă pe care scria „Super-marketul Lui Dumnezeu”. Şi am rămas surprins! Când m-am apropiat, uşa s-a deschis larg şi m-am aflat înăuntru. M-au întâmpinat lucrătorii angajaţi. Şi m-am umplut iarăşi de uimire. Erau îngeraşi! Unul dintre ei s-a apropiat zâmbind şi mi-a dat un coş. „Cumpără cu înţelepciune tot ce vrei”-mi-a zis.
Erau de toate acolo. Întăi de toate am pus în coşul meu multă RĂBDARE, preţioasa IUBIRE şi ÎNŢELEGERE. M-am gândit: „acestea îţi trebuie mereu oriunde te-ai duce”. În continuare am luat o şacoşă de ÎNŢELEPCIUNE şi două şacoşe cu CREDINŢĂ. Sfântul Duh era peste tot şi l-am lăsat să mă pătrundă. M-am oprit puţin, dar mai încolo am văzut PUTEREA, indispensabilă în luptă. „Îmi trebuie însă şi BINECUVÂNTARE, SMERENIE şi RECUNOŞTINŢĂ”, am gîndit eu. Le.am procurat şi pe acestea.
În sfârşit, m-am apropiat de casa de plată. Cînd am înaintat, însă, am văzut şi RUGĂCIUNEA şi ÎNFRÂNAREA. Sigur aveam nevoie de amândouă, pentru că ştiam că, odată ieşit din magazin, aveam să întâlnesc păcatul. PACEA şi BUCURIA, precum şi Doxologia erau în ultimul raft.
Deci m-am apropiat de casă şi l-am întrebat pe înger:
- Cât datorez?
Acela a zâmbit şi mi-a spus cu simplitate:
-Ai luat de toate câte ţi-au trebuit?
-Da, i-am zis. Cât datorez?
A surâs şi mi-a spus din nou: „Suma este plătită de mult. A plătit-o Hristos Cel Întrupat, Cel Răstignit, Cel Înviat!”



Cuviosul Paisie Aghioritul

Un comentariu:

Loredana spunea...

ce poveste frumoasa si emotionanta! pentru toti suma a fost platita, numai ca nu intram toti sa luam acasa ceea ce a fost deja achitat pentru noi cu un pret atat de scump.